convicțiune - explicat in DEX

convicțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONVICȚIÚNE, convicțiuni, s. f. (Livr.) Convingere. [Pr.: -ți-u- – Var.: convícție s. f.] – Din fr. conviction, lat. convictio, -onis.

convicțiune (Dicționar de neologisme, 1986)
CONVICȚIÚNE s.f. (Rar) Convingere. [Pl. -ni, var. convicție s.f. / cf. lat. convictio, fr. conviction].

convicțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONVICȚIÚNE s. f. (livr.) convingere. (< fr. conviction, lat. convictio)

convicțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*convicțiúne f. (lat. convíctio, -ónis. V. conving, victorie). Convingere. – Și -ícție.

convicțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
convicțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convicțiúnii; pl. convicțiúni

convicțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
convicțiune f. 1. credință sigură despre adevărul unui fapt; 2. dovadă neîndoioasă despre un lucru.

convicțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONVICȚIÚNE, convicțiuni, s. f. (Rar) Convingere. [Pr.: -ți-u-, — Var.: convícție s. f.] — Din fr. conviction, lat. convictio, -onis.