conveni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONVENÍ, convín, vb. IV.
Intranz. 1. A corespunde cu dorințele cuiva, a fi pe placul cuiva.
2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦
Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din
fr. convenir, lat. convenire.conveni (Dicționar de neologisme, 1986)CONVENÍ vb. IV. intr. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a-i plăcea.
2. A se înțelege, a se învoi, a cădea la învoială. ◊
tr. A accepta. [P.i.
convín, convíu, conj. 3
-vină, -vie. / < fr.
convenir, it., lat.
convenire].
conveni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)convení (-vín, -ít), vb. –
1. A fi pe placul cuiva. –
2. A se învoi, a se înțelege. –
3. A accepta, a admite. –
4. A încheia o convenție.
Lat. convenire, fr. convenir (
sec. XIX). –
Der. convenabil, adj.;
conveniență, s. f. din
fr. Cf. cuveni.conveni (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONVENÍ vb. intr. 1. a corespunde dorințelor cuiva, a-i plăcea. 2. a se înțelege, a cădea de acord. ◊ a încheia o convenție. (< fr.
convenir, lat.
convenire)
conveni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)convení (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. convín, 1
pl. convením, imperf. 3
sg. conveneá; conj. prez. 3
să convínă; ger. conveníndconveni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONVENÍ, convín, vb. IV.
Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva.
2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦
Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. — Din
fr. convenir, lat. convenire.convenì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)convenì v.
1. a consimți, a mărturisi:
a conveni că e așa; 2. a face o învoială:
a conveni asupra prețului; 3. a fi convenabil, a plăcea:
această casă îmi convine; 4. a avea conformitate de gusturi, a-și plăcea.