contradictoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONTRADICTÓRIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre fenomene, idei, tendințe) Care se contrazic între ele, care se exclud reciproc, care sunt incompatibile unul cu altul. ◊
Loc. adj. și adv. În contradictoriu = (Care este) în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. – Din
fr. contradictoire.contradictoriu (Dicționar de neologisme, 1986)CONTRADICTÓRIU, -IE adj. (
Despre idei, tendințe, fenomene) Care se contrazice cu altul, care este incompatibil; contradicțional. ◊
În contradictoriu = în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. [Pron.
-riu. / < lat.
contradictor, cf. fr.
contradictoire].
contradictoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONTRADICTÓRIU, -IE adj. (despre idei, tendințe, fenomene) care se contrazic între ele, care se exclud reciproc; contrar. ♦ în ~ = în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. (< fr.
contradictoire, lat.
contradictorius)
contradictoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)contradictóriu [
riu pron. ryu]
adj. m.,
f. contradictórie (-ri-e); pl. m. și
f. contradictóriicontradictoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)contradictoriu a. ce implică contradicțiune:
judecată contradictorie, cea tăcută în prezența părților, în opozițiune cu cea dată în lipsă.
contradictoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONTRADICTÓRIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre fenomene, idei, tendințe) Care se contrazic între ele, care se exclud reciproc, care sunt incompatibile unul cu altul. ◊
Loc. adj. și adv. În contradictoriu = (care este) în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. — Din
fr. contradictoire.contradictoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*contradictóriŭ, -ie adj. (lat.
contradictorius). Care arată o contrazicere:
propozițiunĭ contradictoriĭ. Jur. Făcut în prezența părților interesate:
judecată contradictorie.