contradictoriŭ - explicat in DEX

contradictoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONTRADICTÓRIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre fenomene, idei, tendințe) Care se contrazic între ele, care se exclud reciproc, care sunt incompatibile unul cu altul. ◊ Loc. adj. și adv. În contradictoriu = (Care este) în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contradictoire.

contradictoriu (Dicționar de neologisme, 1986)
CONTRADICTÓRIU, -IE adj. (Despre idei, tendințe, fenomene) Care se contrazice cu altul, care este incompatibil; contradicțional. ◊ În contradictoriu = în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. [Pron. -riu. / < lat. contradictor, cf. fr. contradictoire].

contradictoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONTRADICTÓRIU, -IE adj. (despre idei, tendințe, fenomene) care se contrazic între ele, care se exclud reciproc; contrar. ♦ în ~ = în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. (< fr. contradictoire, lat. contradictorius)

contradictoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
contradictóriu [riu pron. ryu] adj. m., f. contradictórie (-ri-e); pl. m. și f. contradictórii

contradictoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
contradictoriu a. ce implică contradicțiune: judecată contradictorie, cea tăcută în prezența părților, în opozițiune cu cea dată în lipsă.

contradictoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONTRADICTÓRIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre fenomene, idei, tendințe) Care se contrazic între ele, care se exclud reciproc, care sunt incompatibile unul cu altul. ◊ Loc. adj. și adv. În contradictoriu = (care este) în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. — Din fr. contradictoire.

contradictoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*contradictóriŭ, -ie adj. (lat. contradictorius). Care arată o contrazicere: propozițiunĭ contradictoriĭ. Jur. Făcut în prezența părților interesate: judecată contradictorie.