consultà - explicat in DEX

consulta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONSULTÁ, consult, vb. I. 1. Tranz. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. a se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. – Din fr. consulter, lat. consultare.

consulta (Dicționar de neologisme, 1986)
CONSULTÁ vb. I. tr. A întreba, a cere sfatul, părerea unui specialist, a cere avizul cuiva. 2. refl. A se sfătui. 3. tr. A cerceta pentru informare, documentare etc. (o carte, un text etc.). [P.i. consúlt. / < fr. consulter, cf. it., lat. consultare].

consulta (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONSULTÁ vb. I. tr. 1. a cere sfatul, părerea cuiva, a lua avizul unui specialist. 2. a cerceta pentru informare, documentare. ◊ (despre medici) a examina un bolnav, a da o consultație (2). II. refl. a se (con)sfătui. (< fr. consulter, lat. consultare)

consulta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă

consultà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
consultà a. 1. a lua consiliul cuiva: a consulta un amic, un medic; 2. a cerceta spre a afla ceva: a consulta registrele.

consulta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. — Din fr. consulter, lat. consultare.