consulat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONSULÁT, consulate, s. n. 1. (În republica romană) Perioada de guvernare a unui consul (
1).
2. Reprezentanță a unui stat în alt stat, condusă de un consul (
2); (
concr.) clădirea în care sunt instalate birourile acestui serviciu. – Din
fr. consulat, lat. consulatus.consulat (Dicționar de neologisme, 1986)CONSULÁT s.n. 1. Perioadă de guvernare a unui consul în vechea Romă. ♦ Guvernământ consular al Republicii Franceze între 1799 și 1804.
2. Demnitatea și funcția de consul; (
concr.) reședința unui consul. [Cf. lat.
consulatus, fr.
consulat, germ.
Konsulat].
consulat (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONSULÁT s. n. 1. (în Roma antică) perioadă de guvernare a unui consul (1). ◊ guvernare consulară a Republicii Franceze între 1799 și 1804. 2. reprezentanță diplomatică a unui stat în alt stat, inferioară ambasadei; sediul reprezentanței. (< fr.
consulat, lat.
consulatus)
consulat (Dicționaru limbii românești, 1939)*consulát n., pl.
e (lat.
consulatus). Demnitatea de consul. Durata eĭ. Cancelaria unuĭ consul. Guvernu consular stabilit în Francia de constituțiunea anuluĭ VIII.
consulat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)consulát s. n.,
pl. consuláteconsulat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)consulat n.
1. demnitate de consul;
2. funcțiune de consul întró țară străină;
3. reședința unui consul;
4. guvernul consular în Franța dela 1799 până la 1804.
consulat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONSULÁT, consulate, s. n. 1. Reprezentanță a unui stat în alt stat, condusă de un consul (1); (
concr.) clădirea în care sunt instalate birourile acestui serviciu.
2. (În republica romană) Perioadă de guvernare a unui consul (2). — Din
fr. consulat, lat. consulatus.