consulta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONSULTÁ, consult, vb. I.
1. Tranz. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦
Refl. a se sfătui cu cineva.
2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. – Din
fr. consulter, lat. consultare.consulta (Dicționar de neologisme, 1986)CONSULTÁ vb. I. tr. A întreba, a cere sfatul, părerea unui specialist, a cere avizul cuiva.
2. refl. A se sfătui.
3. tr. A cerceta pentru informare, documentare etc. (o carte, un text etc.). [P.i.
consúlt. / < fr.
consulter, cf. it., lat.
consultare].
consulta (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONSULTÁ vb. I. tr. 1. a cere sfatul, părerea cuiva, a lua avizul unui specialist. 2. a cerceta pentru informare, documentare. ◊ (despre medici) a examina un bolnav, a da o consultație (2). II. refl. a se (con)sfătui. (< fr.
consulter, lat.
consultare)
consulta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)consultá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
consúltăconsultà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)consultà a.
1. a lua consiliul cuiva:
a consulta un amic, un medic; 2. a cerceta spre a afla ceva:
a consulta registrele.consulta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONSULTÁ, consúlt, vb. I.
Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦
Refl. A se sfătui cu cineva.
2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta.
3. A examina un pacient. — Din
fr. consulter, lat. consultare.