constelație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONSTELÁȚIE, constelații, s. f. Grupare aparentă de stele în aceeași regiune a cerului, având o configurație specifică, stabilă pe o perioadă lungă de timp. – Din
fr. constellation, lat. constellatio.constelație (Dicționar de neologisme, 1986)CONSTELÁȚIE s.f. Grup de stele care formează o figură caracteristică. [Gen.
-iei. / cf. fr.
constellation, lat.
constellatio].
constelație (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONSTELÁȚIE s. f. 1. grupare aparentă de stele, stabilă timp îndelungat, care prezintă pe boltă o configurație specifică. 2. (fig.) grup de obiecte strălucitoare. ◊ grup de oameni iluștri. (< fr.
constellation, lat.
constellatio)
constelație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)consteláție (-ți-e) s. f.,
art. consteláția (-ți-a), g.-d. art. consteláției; pl. consteláții, art. consteláțiile (-ți-i-)constelație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONSTELÁȚIE, constelații, s. f. Grupare aparentă de stele în aceeași regiune a cerului, având o configurație specifică, stabilă pe o perioadă lungă de timp. — Din
fr. constellation, lat. constellatio.