consolațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONSOLAȚIÚNE s. f. v. consolație.consolațiune (Dicționar de neologisme, 1986)CONSOLAȚIÚNE s.f. v.
consolație.
consolațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*consolațiúne f. (lat.
consolátio, -ónis). Mîngîĭere, alinarea întristăriĭ:
freamătu plopilor e consolațiunea mea. Cuvîntare consolatoare. – Și
-áție.consolațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)consolați(un)e f.
1. fapta de a consola: mângâiere;
2. persoana sau lucrul ce consolează;
3. motiv de mulțumire și de bucurie.
consolațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONSOLAȚIÚNE s. f. v. consolație.