conduită - explicat in DEX

conduită (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONDUÍTĂ, conduite, s. f. 1. Fel de a se purta, comportare; manieră. 2. Comportament. – Din fr. conduite.

conduită (Dicționar de neologisme, 1986)
CONDUÍTĂ s.f. Comportare, atitudine (în societate, în viață). [Pron. -du-i-. / < fr. conduite, cf. rus. konduita].

conduită (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONDUÍTĂ s. f. fel de a se purta, comportare; manieră; comportament. (< fr. conduite)

conduită (Dicționaru limbii românești, 1939)
*conduítă f., pl. e (rus. pol. konduita, d. fr. conduite). Barb. Purtare, atitudine (maĭ ales a elevilor la școală).

conduită (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
conduítă s. f., g.-d. art. condúitei; pl. conduíte

conduită (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
conduită f. modul de a se conduce, purtare.

conduită (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONDUÍTĂ, conduite, s. f. 1. Fel de a se purta, comportare; manieră. 2. Comportament. — Din fr. conduite.