conductă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONDÚCTĂ, conducte, s. f. Țeavă, ansamblu de țevi din metal, beton, lemn etc. sau instalație destinate transportului fluidelor sau materialelor pulverulente, pe un anumit traseu. ◊
Conductă electrică = conductor sau ansamblu de conductoare electrice de metal și cu lungime mare, folosit pentru efectuarea legăturilor conductive în instalațiile electrice. – Din
lat. conductus.conductă (Dicționar de neologisme, 1986)CONDÚCTĂ s.f. 1. Țeavă, instalație pentru transportul fluidelor. ♦ (Sub forma
conduct) Formație anatomică în formă de canal.
2. Fir, cablu metalic folosit la transportul și la distribuția energiei electrice. [Var.
conduct s.n. / cf. lat.
conductum, germ.
Kondukt].
conductă (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONDÚCTĂ s. f. 1. țeavă, instalație pentru transportul fluidelor. 2. fir, cablu metalic folosit la transportul și la distribuția energiei electrice. (< germ.
Konduct)
conductă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)condúctă (țeavă)
s. f.,
g.-d. art. condúctei; pl. condúcteconductă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONDÚCTĂ, conducte, s. f. Țeavă, ansamblu de țevi din metal, beton, lemn etc. sau instalație destinate transportului fluidelor sau materialelor pulverulente. ◊
Conductă electrică = conductor sau ansamblu de conductoare electrice de metal și cu lungime mare, folosit pentru efectuarea legăturilor conductive în instalațiile electrice. —
Din lat. conductus.