concordatar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. (Rar) De concordat.
2. S. m. și
f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (
2). – Din
fr. concordataire.concordatar (Dicționar de neologisme, 1986)CONCORDATÁR, -Ă adj. Referitor la un concordat. //
s.m. și f. Falit care a obținut un concordat (
2). [Cf. fr.
concordataire].
concordatar (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONCORDATÁR, -Ă I.
adj. referitor la un concordat. II. s. m. f. comerciant falit care a obținut un concordat (2). (< fr.
concordataire)
concordatar (Dicționaru limbii românești, 1939)*concordatár, -ă adj. și s. (fr.
concordataire). Relativ la concordat. Care aprobă concordatu:
episcopiĭ concordatarĭ (
la 1801 în Francia). Care a obținut un concordat:
falit concordatar.concordatar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)concordatar a. se zice de un falit care a obținut un concordat.
concordatar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. (Rar) De concordat.
2. S. m. și
f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). — Din
fr. concordataire.