comutație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMUTÁȚIE, comutații, s. f. 1. Totalitatea operațiilor, manuale sau automate, de conectare și de deconectare a liniilor în vederea realizării unei legături telefonice.
2. Proces de schimbare rapidă a sensului sau a valorii curentului dintr-o secțiune a înfășurării indusului unei mașini electrice cu colector când lamelele la care este legată trec pe sub perii. – Din
fr. commutation.