comutare - explicat in DEX

comutare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COMUTÁRE, comutări, s. f. 1. Acțiunea de a comuta și rezultatul ei. ◊ (Jur.) Comutarea pedepsei = înlocuirea unei pedepse mai grele cu una mai ușoară. 2. Particularitate a atenției unei persoane de a trece cu ușurință de la o activitate la alta. – V. comuta.

comutare (Dicționar de neologisme, 1986)
COMUTÁRE s.f. 1. Acțiunea de a comuta și rezultatul ei; comutație. ◊ (Jur.) Comutarea pedepsei = înlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai ușoară. 2. (Mat.) Operație efectuată asupra unui șir de numere, al cărei rezultat nu depinde de ordinea în care se operează asupra diferitelor elemente ale șirului. 3. Fenomenul elaborării unor reflexe condiționate diferite la unul și același stimul în funcție de schimbarea condițiilor mediului ambiant. ♦ Particularitate a atenției cuiva de a trece ușor de la o activitate la alta. 4. Procedeu, folosit mai ales în lingvistica structuralistă, constând în înlocuirea unui element lingvistic cu altele din același plan sau cu zero, pentru a determina astfel valoarea lui în limbă. [< comuta].

comutare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
COMUTÁRE s. f. 1. acțiunea de a comuta; comutație. ♦ (jur.) -a pedepsei = înlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai ușoară. 2. (mat.) operație efectuată asupra unui șir de numere, al cărei rezultat nu depinde de ordinea în care se operează asupra diferitelor elemente ale șirului. 3. fenomenul elaborării unor reflexe condiționate diferite la unul și același stimul în funcție de schimbarea condițiilor mediului ambiant. 4. substituire a unui element lingvistic cu altele, pentru a verifica proprietățile lor respective (fonetice, morfologice, sintactice, semantice). (<comuta)

comutare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
comutáre (jur., lingv., mat., psih.) s. f., g.-d. art. comutắrii; pl. comutắri

comutare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COMUTÁRE, comutări, s. f. 1. Acțiunea de a comuta și rezultatul ei. ◊ (Jur.) Comutarea pedepsei = înlocuirea unei pedepse mai grele cu una mai ușoară. 2. Particularitate a atenției unei persoane de a trece cu ușurință de la o activitate la alta. — V. comuta.