completivă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMPLETÍVĂ, completive, adj. (În sintagma)
Propoziție completivă (și substantivat,
f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din
fr. complétive, lat. completivus.completivă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)completívă s. f.,
g.-d. art. completívei; pl. completíve