completitudine (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMPLETITÚDINE s. f. (
Log.) Proprietate a unui sistem ipotetic-deductiv în care orice propoziție supusă regulilor de deducție poate fi demonstrată. –
Cf. fr. complétude.completitudine (Dicționar de neologisme, 1986)COMPLETITÚDINE s.f. (
Log.) Proprietate a unui sistem ipotetic-deductiv în care orice propoziție supusă regulilor de deducție poate să fie demonstrată. [<
complet +
-itudine, după fr.
complétude].
completitudine (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMPLETITÚDINE s. f. (log.) proprietate a unui sistem ipotetic-deductiv în care orice propoziție supusă regulilor de deducție poate fi demonstrată. (după fr.
complétude)
completitudine (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMPLETITÚDINE s. f. (
Log.) Proprietate a unui sistem ipotetic-deductiv în care orice propoziție supusă regulilor de deducție poate fi demonstrată. —
Cf. fr. complétude.