completiv - explicat in DEX

completiv (Dicționar de neologisme, 1986)
COMPLETÍV, -Ă adj. Care complinește, care servește drept complement. ◊ Propoziție completivă (și s.f.) = propoziție subordonată care îndeplinește față de propoziția regentă funcția de complement. [< lat. completivus, cf. fr. complétif].

completiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
COMPLETÍV, -Ă adj. care complinește. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de complement pe lângă verbul din regentă. (< lat. completivus, fr. complétif)

completiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
*completív, -ă adj. (lat. completivus). Care servește ca complement: propozițiune completivă.

completiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
completív adj. m., pl. completívi; f. completívă, pl. completíve

completiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
completiv a. care servă de complement: propoțiune completivă.

completiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COMPLETÍV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. — Din fr. complétive, lat. completivus.