completivitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMPLETIVITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi completiv. – Din
fr. complétivité.completivitate (Dicționar de neologisme, 1986)COMPLETIVITÁTE s.f. (
Rar) Însușirea de a fi completiv. [Cf. fr.
complétivité].
completivitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMPLETIVITÁTE s. f. însușirea de a fi completiv. (< fr.
complétivité)
completivitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMPLETIVITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi completiv. — Din
fr. complétivité.