combinagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMBINAGÍU, combinagii, s. m. (
Peior.) Persoană care face tot felul de combinații (
2) (necinstite). –
Combina +
suf. -giu.combinagiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMBINAGÍU, combinagii, s. m. (
Peior.) Persoană care face tot felul de combinații (necinstite). —
Combina +
suf. -giu.