combina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMBINÁ, combín, vb. I.
1. Tranz. A îmbina, a împreuna, a potrivi lucruri diferite. ♦ (
Fam.) A plănui, a chibzui.
2. Tranz. și
refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din
fr. combiner, lat. combinare.combina (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMBINÁ vb. I. tr. a îmbina, a împreuna. ◊ (fam.) a plănui în gând; a urzi. II. tr., refl. a (se) uni printr-o reacție chimică, dând naștere unui corp compus. (
combina (Dicționar de neologisme, 1986)COMBINÁ vb. I. tr. A îmbina, a împreuna. ♦
tr., refl. A (se) uni printr-o reacție chimică, dând naștere unui corp compus. [P.i.
combín. / < fr.
combiner, cf. it., lat.
combinare].
combina (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)combiná (combín, combinát), vb. – A îmbina, a împreuna, a potrivi lucruri diferite.
Fr. combiner. –
Der. combinabil, adj.;
combinați(un)e, s. f. (îmbinare, reunire; întîlnire de dragoste);
combinezon, s. n., din
fr. combinaison; combinagiu, s. m. (
Arg., crai, muieratic).
combina (Dicționar de argou al limbii române, 2007)combina, combin v. r. 1. a avea o relație intimă de durată (
cu cineva).
2. a trăi în concubinaj (
cu cineva)
combina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)combiná (a ~) vb.,
ind. prez. 3
combínăcombinà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)combinà v.
1. a împreuna mai multe lucruri într’o ordine oarecare;
2. a calcula, a prepara: a combina un atac;
3. a se împreuna, vorbind de două sau mai multe corpuri chimice.
combina (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMBINÁ, combín, vb. I.
1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (
Fam.) A plănui, a chibzui.
2. Tranz. și
refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. — Din
fr. combiner, lat. combinare.