colilie (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)colilíe s.f. și adj. (pop.)
1. (s.f.) floare de câmp albă.
2. (adj.) foarte alb (ă).
colilie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)colilíe (colilíi), s. f. – Plantă, Stipa pennata. Tulpina sa este acoperită de stipele albe ca niște fire de păr, care fac ca numele acestei plante să fie sinonim cu „păr cărunt”. –
Var. (
Trans., Banat),
colie. Sb.,
cr. slov.
kovilje (Cihac, II, 69; Conev 44), cu asimilarea lui
ν.colilie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)COLILÍE (‹
scr.)
s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din genul
Stipa, familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte pînă la 100 cm, formînd tufe dese, cu frunze înguste, inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute, în general, cu perișori albi, moi; cresc în stepe și locuri uscate.
Sin. năgară. ◊
Expr. Alb colilie, se spune despre oamenii cu părul complet alb.
colilie (Dicționaru limbii românești, 1939)colilíe f. (sîrb.
kovilje, bg.
kovilo, kovilĕak).
Bot. O plantă graminee care produce o tufă de spice foarte lungĭ cu perĭ moĭ și albĭ de aspectu unuĭ mare pompon (
stipa pennata). Adv.
A avea păru alb colilie, a avea păru alb de tot și lung. V.
năgară și
stuf.colilie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)colilíe s. f.,
art. colilía, g.-d. art. colilíei; pl. colilíi, art. colilíilecolilie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)colilie f.
1. floare de câmp foarte subțire și cu fața galbenă foarte albă (
Stipa pennata);
2. fig. foarte alb:
cu părul colilie. [Origină necunoscută].