colegatar - explicat in DEX

colegatar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COLEGATÁR, -Ă, colegatari, -e, s. m. și f. Fiecare dintre persoanele care moștenesc o avere lăsată prin testament, considerată în raport cu ceilalți moștenitori. – Din fr. colégataire.

colegatar (Dicționar de neologisme, 1986)
COLEGATÁR, -Ă s.m. și f. Cel care moștenește împreună cu alții o avere lăsată prin testament. [Cf. fr. colégataire].

colegatar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
COLEGATÁR, -Ă s. m. f. care moștenește împreună cu alții o avere lăsată prin testament. (< fr. colégataire)

colegatar (Dicționaru limbii românești, 1939)
*colegatár, -ă s. (lat. col-legatarius). Jur. Care e legatar împreună cu alțiĭ.

colegatar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
colegatár s. m., pl. colegatári

colegatar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COLEGATÁR, -Ă, colegatari, -e, s. m. și f. Fiecare dintre persoanele care moștenesc o avere lăsată prin testament, considerată în raport cu ceilalți moștenitori. — Din fr. colégataire.