coleg (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLÉG, -Ă, colegi, -ge, s. m. și
f. Persoană care învață, activează, muncește împreună cu altele într-un anumit loc, considerată în raport cu acestea. – Din
fr. collègue.coleg (Dicționar de neologisme, 1986)COLÉG, -Ă s.m. și f. Camarad de studii, de muncă, de activitate etc. [Cf. fr.
collègue, lat.
collega].
coleg (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)colég (colégi), s. m. – Camarad, tovarăș.
Lat. collega (
sec. XVIII). –
Der. colegă, s. f. (camaradă);
colegial, adj. (camaraderesc);
necolegial, adj. (lipsit de camaraderie);
colegiu, s. n., din
lat. collegium (
sec. XVIII) și în parte din
germ. Kolllegium sau din
rus. kollegija; colegian, s. m. (elev al unui colegiu).
coleg (Marele dicționar de neologisme, 2000)COLÉG, -Ă s. m. f. camarad de studii, de muncă, de activitate etc. (< fr.
collègue, lat.
collega)
coleg (Dicționaru limbii românești, 1939)*colég, -ă s. (lat.
colléga, coleg, d.
con, împreună, și
legatus, delegat). Cel care împlinește aceĭașĭ funcțiune la un loc cu altu orĭ cu alțiĭ și, adese-orĭ, în acelașĭ edificiŭ (ca școlariĭ, profesoriĭ, miniștriĭ ș. a.). V.
camarad.coleg (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)colég s. m.,
pl. colégicoleg (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)coleg m. cel ce face parte dintr’un corp, care exercită aceleași funcțiuni ca și alții.
coleg (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COLÉG, -Ă, colegi, -ge, s. m. și
f. Persoană care învață, activează, muncește împreună cu altele într-un anumit loc, considerată în raport cu acestea. — Din
fr. collègue.