coabitație(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) COABITÁȚIE,coabitații, s. f. (Jur.) Coabitare. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitation.
coabitație(Dicționar de neologisme, 1986) COABITÁȚIEs.f. Coabitare. [Var. coabitațiune s.f. / cf. lat. cohabitatio, fr. cohabitation].
coabitație(Marele dicționar de neologisme, 2000) COABITÁȚIEs. f. coabitare. (< fr. cohabitation, lat. cohabitatio)
coabitație(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) coabitáție(co-a-, -ți-e) s. f., art. coabitáția (-ți-a), g.-d. coabitáții, art. coabitáției
coabitație(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) COABITÁȚIE s. f. (Jur.) Coabitare. [Pr.: co-a-] — Din fr. cohabitation.