coșcoveală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COȘCOVEÁLĂ, coșcoveli, s. f. Parte cojită (dintr-un perete); coșcovitură. –
Coșcovi +
suf. -eală.coșcoveală (Dicționaru limbii românești, 1939)coșcoveálă f., pl.
elĭ. Acțiunea de a se coșcovi. Coșcovitură.
coșcoveală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)coșcoveálă s. f.,
g.-d. art. coșcovélii; pl. coșcovélicoșcoveală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COȘCOVEÁLĂ, coșcoveli, s. f. Parte cojită (dintr-un perete); coșcovitură. —
Coșcovi +
suf. -eală.