ciumărea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIUMĂREÁ, ciumărele, s. f. Plantă erbacee medicinală cu frunze alterne și cu flori liliachii grupate în ciorchini
(Galega officinalis). –
Cf. ciumă.ciumărea (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CIUMĂREÁ (
cf. ciumă)
s. f. Plantă erbacee perenă, medicinală, din familia leguminoaselor, înaltă pînă la 100 cm, cu frunze alterne, imparipenat compuse și flori liliachii dispuse în raceme (
Galega officinalis). Folosită în tratamentul diabetului și pentru stimularea lactației.
ciumărea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciumăreá s. f.,
art. ciumăreáua, g.-d. art. ciumărélei; pl. ciumăréleciumărea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIUMĂREÁ, ciumărele, s. f. Plantă erbacee medicinală cu frunze alterne și cu flori liliachii grupate în ciorchini
(Galega officinalis). —
Cf. ciumă.ciumăreà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciumăreà f. iarba ciumei (
Galega).
cĭumărea (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭumăreá f., pl.
ele (cp. cu ung. [d. rom.]
csomor și
csomorika, niște plante). Scrîntitoare.