ciulea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ciuleá (-éle), s. f. – (Înv.) Scul.
Tc. çile (Cihac, II, 567).
Sec. XIX.
ciuleà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciuleà f.
1. sucitură de foi de tutun;
2. jurubiță:
o ciulea de ață. [Turc. ČILÈ, ghem, pachet].
cĭulea (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭuleá f., pl.
ele (turc.
čilè, ghem, pachet).
Munt. Sucitură, sul de foĭ de tutun. Ață înfășurată pe un sul de hîrtie.