ciul - explicat in DEX

ciul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CIUL, -Ă, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec.

ciul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ciul¹ (reg.) adj. m., pl. ciuli; f. ciúlă, pl. ciúle

ciul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ciul² s. n., pl. ciúluri

ciul (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ciul a. 1. cu urechile scurte sau rotunjite (vorbind de oi); 2. se zice (în Vlașca) de boul căruia-i lipsește un corn. [Serb. ČULA].

ciul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CIUL, -Ă, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care care urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. — Et. nec.

cĭul (Dicționaru limbii românești, 1939)
cĭul, -ă adj., pl. m. lĭ (sîrb. čula, čulav, cu urechile micĭ. V. cĭulesc. Cu urechile micĭ: oaĭe cĭulă. C´o ureche retezată: cal cĭul.