ciripitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIRIPITÓR, -OÁRE, ciripitori, -oare, adj. Care ciripește; ciripiu. –
Ciripi +
suf. -tor.ciripitor (Dicționar de argou al limbii române, 2007)ciripitor, ciripitori s. m. v.
ciripic.ciripitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciripitór adj. m.,
pl. ciripitóri; f. sg. și
pl. ciripitoáreciripitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciripitor a. care ciripește.
ciripitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIRIPITÓR, -OÁRE, ciripitori, -oare, adj. Care ciripește; ciripiu. —
Ciripi +
suf. -tor.