ciripiu(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CIRIPÍU, -ÍE,ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. – Ciripi + suf. -iu.
ciripiu(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) ciripíu (rar) adj. m., f. ciripíe; pl. m. și f. ciripíi
ciripiu(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CIRIPÍU, -ÍE,ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. — Ciripi + suf. -iu.