cinic - explicat in DEX

cinic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care dă pe față, cu sânge rece, fapte sau gânduri condamnabile, care calcă, fără sfială, regulile moralei, de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filozofie cinică = doctrină filozofică din Grecia antică, care nu recunoaște normele sociale existente și propovăduia o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filozof cinic (și substantivat) = adept al filozofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus.

cinic (Dicționar de neologisme, 1986)
CÍNIC, -Ă adj. Școala cinică = școală filozofică greacă din antichitate, care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovăduind autonomia morală a individului, simplitatea, întoarcerea la natură, disprețul pentru normele eticii religioase, pentru convenționalism, bogăție și onoruri. // s.m. Filozof aparținând acestei școli. // adj., s.m. și f. (Cel) care arată pe față, fără sfială, fapte și gânduri condamnabile; (om) rău, nerușinat, fără scrupule; (cel) care denotă sfidare, sfidător. [Cf. fr. cynique, it. cinico, gr. kynikos – câinesc].

cinic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CÍNIC, -Ă I. adj. 1. care denotă sfidare; sarcastic, sfidător, insolent, nerușinat. 2. școală ~ă = școală filozofică greacă din antichitate care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovăduind autonomia morală a individului, simplitatea, întoarcerea la natură. II. s. m. filozof aparținând acestei școli. III. adj., s. m. f. (cel) care exprimă deschis și fără jenă atitudini și gânduri condamnabile; (om) nerușinat, fără scrupule. (< fr. cynique, lat. cynicus, gr. kynikos, de câine)

cinic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cínic, -ă adj. și s. (vgr. kynikós, de cîne [!], d. kýon, kynós, cîne). Fil. Se zice despre niște filosofĭ anticĭ care afectaŭ a disprețui conveniențele sociale și al căror maestru a fost Diogene. Fig. Foarte nerușinat, foarte obraznic: cuvîntare cinică. Adv. În mod cinic.

cinic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cínic adj. m., pl. cínici; f. cínică, pl. cínice

cinic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cinic a. 1. privitor la acea sectă de filozofi greci cari înfruntau bunacuviință; 2. fig. nerușinat, obscen: apucături cinice.

cinic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni: adesea substantivat) Care manifestă o atitudine condamnabilă, sfidând regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filosofie cinică = doctrină filosofică din Grecia antică, care nu recunoștea normele sociale existente și preconiza o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filosof cinic (și substantivat) = adept al filosofiei cinice. — Din fr. cynique, lat. cynicus.