cinătui - explicat in DEX

cinătui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea – Cf. magh. csinált „pregătit”.

cinătui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cinătuí (-uésc, -ít), vb. – 1. A curăța, a pregăti mîncarea. – 2. A tăia, a face bucăți. – 3. A omorî. Mag. csinalt „preparat” (DAR), probabil contaminat cu sl. činiti „a aranja.”

cinătui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă

cinătui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. — Cf. magh. c s i n á l t „pregătit”.