cichirgiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CICHIRGÍU, cichirgii, s. m. (
Înv.) Cofetar; cel care ducea tăvile cu dulceață la curtea domnească. – Din
tc. șeker-ci.cichirgiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cichirgíu (cichirgíi), s. m. – Cofetar.
Tc. șekerci. Sec. XVIII,
înv.cichirgiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cichirgíu (
înv.)
s. m.,
art. cichirgíul; pl. cichirgíi, art. cichirgíii (-gi-ii)cichirgiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cichirgiu m. od. cofetarul Curții:
ciubuccii și cichirgii AL. [Turc. ŠEKERDJY, cofetar].
cichirgiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CICHIRGÍU, cichirgii, s. m. (
Înv.) Cofetar; cel care ducea tăvile cu dulceață la curtea domnească. — Din
tc. șeker-ci.