chiuitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHIUITÚRĂ, chiuituri, s. f. 1. Faptul de a chiui; chiot, chiuit (
1).
2. Versuri cu aluzii satirice sau glumețe, strigate în timpul executării dansurilor populare; strigătură, chiuit (
2). [
Pr.:
chi-u-] –
Chiui +
suf. -tură.