chiuitură - explicat in DEX

chiuitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHIUITÚRĂ, chiuituri, s. f. 1. Faptul de a chiui; chiot, chiuit (1). 2. Versuri cu aluzii satirice sau glumețe, strigate în timpul executării dansurilor populare; strigătură, chiuit (2). [Pr.: chi-u-] – Chiui + suf. -tură.

chiuitură (Dicționaru limbii românești, 1939)
chiuitúră f., pl. ĭ. Chiot, strigăt. Strigătură (la horă).

chiuitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
chiuitúră (chi-u-) s. f., g.-d. art. chiuitúrii; pl. chiuitúri

chiuitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
chiuitură f. 1. chiuit; 2. versuri de joc (din Ardeal), corespunzând horei noastre. V. strigătură.

chiuitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHIUITÚRĂ, chiuituri, s. f. 1. Faptul de a chiui; chiot, chiuit (1). 2. Versuri cu aluzii satirice sau glumețe, strigate în timpul executării dansurilor populare; strigătură, chiuit (2). [Pr.: chi-u-] — Chiui + suf. -tură.