chibzuială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHIBZUIÁLĂ, chibzuieli, s. f. Faptul de
a (
se)
chibzui. ◊
Loc. adv. și adj. Cu chibzuială = (în mod) chibzuit, bine gândit.
Fără chibzuială = (în mod) necugetat. ◊
Loc. vb. A sta la chibzuială = a chibzui. [
Pr.:
-zu-ia-] –
Chibzui +
suf. -eală.chibzuială (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHIBZUIÁLĂ, chibzuieli, s. f. Faptul de
a (se) chibzui. ◊
Expr. A sta la chibzuială = a sta pe gânduri, a șovăi.
A fi de bună chibzuială = a fi cumpănit, chibzuit.
chibzuială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chibzuiálă s. f.,
g.-d. art. chibzuiélii; pl. chibzuiélichibzuială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHIBZUIÁLĂ, chibzuieli, s. f. Faptul de a (se) chibzui. ◊
Loc. adv. și adj. Cu chibzuială = (în mod) chibzuit, bine gândit.
Fără chibzuială = (în mod) necugetat. ◊
Loc. vb. A sta la chibzuială = a chibzui. [
Pr.:
-zu-ia-] —
Chibzui +
suf. -eală.chibzuĭală (Dicționaru limbii românești, 1939)chibzuĭálă f., pl.
ĭélĭ. Acțiunea de a chibzui, socoteală, calcul, reflexiune.