cerere - explicat in DEX

cerere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CÉRERE, cereri, s. f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. 1. Solicitare; rugăminte. 2. Pretenție, exigență; revendicare. 3. Căutare, cerință; cantitate de bunuri și de servicii necesare pentru a acoperi consumul. ◊ Cerere solvabilă = (în economia de mărfuri) cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. ◊ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicită. 4. Sesizare adresată unui organ de jurisdicție sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoașterea sau apărarea unui drept. ♦ (Concr.) Petiție. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen consumată într-un anumit timp de o apă care se scurge prin canale, atunci când este supusă unui proces de curățare biologică. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. – V. cere.

cerere (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CÉRERE, cereri, s. f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. I. 1. Solicitare, dorință, rugăminte. 2. Pretenție, exigență, revendicare. 3. Căutare, cerință. ◊ Cerere și ofertă = raportul dintre necesitatea de cumpărare și cantitatea de mărfuri aduse pe piață. ◊ Loc. adv. La cerere = când se cere. II. (Concr.) Petiție. III. (Tehn.; în expr.) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen consumată într-un anumit timp de o apă care se scurge prin canale, atunci când este supusă unui proces de curățare biologică. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat.

cerere (Dicționaru limbii românești, 1939)
cérere f. Acțiunea de a cere. Hîrtie care cuprinde o cerere (petițiune).

cerere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cérere s. f., g.-d. art. cérerii; pl. céreri

cerere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cerere f. fapta de a cere și rezultatul ei: petițiune.

cerere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CÉRERE, cereri, s. f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. 1. Solicitare; rugăminte. 2. Pretenție, exigență; revendicare. 3. (Ec. pol.) Cantitate totală de bunuri materiale și servicii pe care cumpărătorii doresc și pot să le achiziționeze, la nivelul prețurilor existente pe piață, într-o anumită perioadă. ◊ Cerere solvabilă = (în economia de mărfuri) cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. ◊ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicită. 4. Sesizare adresată unui organ de jurisdicție sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoașterea sau apărarea unui drept. ♦ (Concr.) Petiție. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen dizolvant, necesară pentru descompunerea substanțelor organice, prezentă în apă, și care indică gradul de poluare a apei. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. — V. cere.