ceremonie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CEREMONÍE, ceremonii, s. f. Ansamblu de reguli, de forme exterioare, protocolare, obișnuite la solemnități; paradă, solemnitate, fast. ♦
Maestru de ceremonie (sau
de ceremonii) = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. ♦ Totalitatea formelor de politețe folosite în relațiile dintre membrii societății. ♦ Formă exterioară a unui cult (religios); slujbă. [
Var.: (
Înv.)
țeremónie s. f.] – Din
pol. ceremonia, fr. cérémonie, lat. caerimonia.ceremonie (Dicționar de neologisme, 1986)CEREMONÍE s.f. Formalitate (mai ales de protocol) care se folosește la oficierea unui act solemn; solemnitate. ♦ Forma exterioară a unui cult (religios); slujbă. ♦ Ansamblul formelor de politețe, uzitate în raporturile dintre membrii unei societăți sau grupări sociale. [Gen.
-iei. / < fr.
cérémonie, cf. lat.
ceremonia].
ceremonie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ceremoníe (ceremoníi), s. f. – Paradă, fast, etichetă. –
Var. ceremónie, țeremonie, țerimonie, toate
înv. –
Mr. țirimone. Lat. caerimonia, it. cerimonia (
sec. XVII), în parte prin intermediul
pol. ceremonia, cerymonia (intermediarul
rus., propus de Sanzewitsch 211 și DAR, nu este posibil, avînd în vedere data);
cf. ngr. τσερεμονία,
alb. čeremonie, bg. ceremonija. –
Der. ceremonial (
var. țeremonial),
s. n. (totalitatea regulilor sau formelor de etichetă întrebuințate la o ceremonie);
ceremonios, (
var. țeremonios),
adj. (care se comportă cu politețe, solemn).
ceremonie (Marele dicționar de neologisme, 2000)CEREMONÍE s. f. formalitate (de protocol) la oficierea unui act solemn; solemnitate. ◊ formă exterioară a unui cult (religios). ◊ ansamblul regulilor de politețe, prescrise în raporturile dintre membrii unei societăți, sau grupări sociale. (< fr.
cérémonie, lat.
caeremonia)
ceremonie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CEREMONÍE, ceremonii, s. f. Ansamblu de forme exterioare, protocolare, obișnuite la solemnități; paradă, solemnitate, fast. ◊ (În orânduirea feudală și capitalistă)
Maestru de ceremonie (sau
de ceremonii) = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. ♦ Totalitatea formelor de politețe folosite în relațiile sociale dintre membrii societății. [
Var.: (
Înv. și
arh.)
țeremónie s. f.] –
Fr. cérémonie (
lat. lit. caerimonia).
ceremonie (Dicționaru limbii românești, 1939)*ceremónie și
-íe f. (lat.
ceremónia și
caeri-; fr.
cérémonie). Forma cultuluĭ. Pompă, gală, aparat, solemnitate:
ținută de ceremonie. Politeță [!], deferență [!]:
vizită de ceremonie. A face ceremoniĭ, a te arăta foarte politicos.
Fără ceremoniĭ, fără formalitățĭ, intim. – Vechĭ
țeremónie, pop.
țîrmónie (pol.
ceremonia, rus.
-óniĭa). V.
paradă.ceremonie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ceremoníe s. f.,
art. ceremonía, g.-d. art. ceremoníei; pl. ceremoníi, art. ceremoníileceremonie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ceremonie f.
1. forma exterioară a cultului;
2. pompă, paradă;
3. regule de politeță;
4. jena ce rezultă din observarea acestor regule:
a prânzi fără ceremonie.ceremonie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CEREMONÍE, ceremonii, s. f. Ansamblu de reguli, de forme exterioare, protocolare, obișnuite la solemnități; paradă, solemnitate, fast. ♦
Maestru de ceremonie (sau
de ceremonii) = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. ♦ Totalitatea formelor de politețe folosite în relațiile dintre membrii societății. ♦ Formă exterioară a unui cult (religios); slujbă. [
Var.: (
înv.)
țeremónie s. f.] — Din
pol. ceremonia, fr. cérémonie, lat. caerimonia.