ceresc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CERÉSC, -EÁSCĂ, cerești, adj. 1. Care ține de bolta cerului
2, care se află pe cer
2, privitor la bolta cerului
2.
2. (în concepțiile religioase) Care se crede că vine din cer
2 (
3); dumnezeiesc, divin.
3. Ca cerul
2 (
1).
4. Fig. Fermecător, minunat. –
Cer2 +
suf. -esc.ceresc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CERÉSC, -EÁSCĂ, cerești, adj. 1. Care ține de bolta cerului, privitor la bolta cerului, care se află pe cer.
2. (În concepțiile religioase) Care se crede că ar veni din cer.
3. Ca cerul.
4. Fig. Fermecător, minunat. – Din
cer2 +
suf. -esc.ceresc (Dicționaru limbii românești, 1939)cerésc, -eáscă adj. Al ceruluĭ:
corp ceresc, bolta cerească. Divin:
bunătate cerească. Tatăl ceresc, Dumnezeŭ.
Spirite cereștĭ, care locuĭesc în raĭ.
Imperiu ceresc, China.
ceresc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cerésc adj. m.,
f. cereáscă; pl. m. și
f. ceréșticeresc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ceresc a.
1. ce ține de cer:
boltă cerească; Imperiu ceresc, China;
2. care vine din cer, vrednic de locașul fericiților:
bunătate cerească, voce cerească.ceresc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CERÉSC, -EÁSCĂ, cerești, adj. 1. Care ține de bolta cerului
2, care se află pe cer
2, privitor la bolta cerului
2.
2. (Rel.) Care vine din cer
2 (3); dumnezeiesc, divin.
3. Ca cerul
2 (1).
4. Fig. Fermecător, minunat. —
Cer2 +
suf. -esc.