cerențel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CERENȚÉL, cerenței, s. m. (
Bot.) Călțunul-doamnei. –
Cf. lat. cerinthe „argințică”.
cerențel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cerențél (cerențéi), s. m. – Plantă cariofilacee (Geum urbanum). Numele se dă și altor plante și flori (Geum rivale; Dryas octopetale). –
Var. cerițică. Lat. cerinthe, cu
suf. dim. -
el (Densusianu,
Rom., XXXIII, 73: Pușcariu 345; REW 1831; DAR). Pentru
var.,
cf. Pascu,
Beiträge, 26, care o explică prin intermediul unei schimbări de
suf. Totuși, Tiktin presupune că
cerițică este un
der. de la
ceară (
cf. fr. fleur de cire), și că de la ea provine
var. cerențel.cerențel (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CERENȚÉL s. m. (
Bot.) Călțunul-doamnei. –
Lat. cerinthe +
suf. -el.cerențel (Dicționaru limbii românești, 1939)cerențél m., pl.
eĭ. O plantă erbacee rozacee cu florĭ galbene auriĭ care crește pin [!] locurĭ umbroase (
geum urbanum); altă plantă rozacee care crește pe stîncĭ văroase la marĭ înălțimĭ și în regiunile polare, face florĭ marĭ albe și se numește și
argințică (
dryas octopétala).
cerențel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cerențél s. m.,
pl. cerențéi, art. cerențéiicerențel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cerențel m. plantă cu flori galbene aurii foarte răspândită prin păduri (
Geum urbanum). [Cf. lat. CERYNTHA, mătăcină].
cerențel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CERENȚÉL, cerenței, s. m. (
Bot.) Călțunul-doamnei. —
Cf. lat. cerinthe „argințică”.