cerențel - explicat in DEX

cerențel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CERENȚÉL, cerenței, s. m. (Bot.) Călțunul-doamnei. – Cf. lat. cerinthe „argințică”.

cerențel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cerențél (cerențéi), s. m. – Plantă cariofilacee (Geum urbanum). Numele se dă și altor plante și flori (Geum rivale; Dryas octopetale). – Var. cerițică. Lat. cerinthe, cu suf. dim. -el (Densusianu, Rom., XXXIII, 73: Pușcariu 345; REW 1831; DAR). Pentru var., cf. Pascu, Beiträge, 26, care o explică prin intermediul unei schimbări de suf. Totuși, Tiktin presupune că cerițică este un der. de la ceară (cf. fr. fleur de cire), și că de la ea provine var. cerențel.

cerențel (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CERENȚÉL s. m. (Bot.) Călțunul-doamnei. – Lat. cerinthe + suf. -el.

cerențel (Dicționaru limbii românești, 1939)
cerențél m., pl. eĭ. O plantă erbacee rozacee cu florĭ galbene auriĭ care crește pin [!] locurĭ umbroase (geum urbanum); altă plantă rozacee care crește pe stîncĭ văroase la marĭ înălțimĭ și în regiunile polare, face florĭ marĭ albe și se numește și argințică (dryas octopétala).

cerențel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cerențél s. m., pl. cerențéi, art. cerențéii

cerențel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cerențel m. plantă cu flori galbene aurii foarte răspândită prin păduri (Geum urbanum). [Cf. lat. CERYNTHA, mătăcină].

cerențel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CERENȚÉL, cerenței, s. m. (Bot.) Călțunul-doamnei. — Cf. lat. cerinthe „argințică”.