cercetaș - explicat in DEX

cercetaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Cerceta + suf. -aș.

cercetaș (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. S. m. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Din cerceta + suf. -aș.

cercetaș (Dicționaru limbii românești, 1939)
cercetáș m. Cercetător, explorator (militar). Tînăr care, în ainte [!] de a deveni soldat, se deprinde cu diferite meșteșugurĭ folositoare armateĭ (telegrafie, telefonie, serviciŭ poștal ș. a.) ca să poată ținea [!] locu celor ce vor pleca la războĭ. V. străjer.

cercetaș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cercetáș s. m., pl. cercetáși

cercetaș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cercetaș m. 1. care cercetează (sub raportul material): împăratul trimise cercetași în toate, ca să-i caute ISP.; 2. pop. ecleror; 3. nume românesc pentru boyscout, corp de cercetași având mai ales de scop a însufla tinerimii apucături practice și spiritul de inițiativă.

cercetaș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare (3). 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. — Cerceta + suf. -aș.