centrism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CENTRÍSM s. n. Curent politic conciliatorist, din interiorul partidelor social-democrate ale Internaționalei a II-a. – Din
rus. țentrizm (refăcut după
centru).
centrism (Dicționar de neologisme, 1986)CENTRÍSM s.n. Curent politic oportunist și conciliatorist apărut în sânul partidelor social-democratice, caracterizat printr-o poziție de mijloc, situată între oportuniștii fățiși și aripa revoluționară. [Cf. rus.
țentrizm, germ.
Zentrismus].
centrism (Marele dicționar de neologisme, 2000)CENTRÍSM s. n. 1. curent politic oportunist și conciliatorist în sânul partidelor social-democratice, caracterizat printr-o poziție de mijloc, situată între oportuniștii fățiși și aripa revoluționară marxistă. 2. tip de coaliție politică ce grupează, împotriva partidelor situate la extreme, forțele situate la centru. (< fr.
centrisme, rus.
țentrizm)
centrism (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CENTRÍSM s. n. Curent politic oportunist, conciliatorist, ivit înainte de primul război mondial în interiorul partidelor social-democrate ale Internaționalei a II-a, care, sub pretextul adoptării unei poziții de mijloc între burghezie și proletariat, subordona interesele proletariatului intereselor burgheziei. – Rus
centrizm.centrism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)centrísm s. n.centrism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CENTRÍSM s. n. Curent politic conciliatorist, din interiorul partidelor social-democrate ale Internaționalei a II-a. — Din
rus. țentrizm (refăcut după
centru).