ceașcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CEÁȘCĂ, cești, s. f. 1. Vas mic de porțelan, de faianță etc., cu gura largă, rotundă (și cu toartă), servind la băut.
2. Cantitate care intră într-o ceașcă (
1); conținutul unei cești (
1). – Din
rus. ceaška.ceașcă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ceáșcă (céști), s. f. – Vas mic cu gura largă, servind la băut. –
Megl. cașcă. Pol. czaszka, din
sl. čaša „vas” (Miklosich,
Slaw. Elem., 52: Cihac, II, 47; Meyer 443; Berneker 137; Conev 64),
cf. bg. čas(k)a, alb. tsatskë, ngr. τσάσϰα. –
Der. ceașnic, s. m. (paharnic), din
sl. čašinikŭ.ceașcă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)ceașcă, cești s. f. (adol., er.) vagin.
ceașcă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CEÁȘCĂ, cești, s. f. Vas mic de porțelan, de faianță etc., rotund (și cu toartă), servind la băut. ♦ Conținutul unui astfel de vas. – Rus
čaška.ceașcă (Dicționaru limbii românești, 1939)ceáșcă f., pl.
ceștĭ și (sud)
ceșcĭ (rut. rus.
čaška, ceașcă, dim d.
čáša, strachină). Mic vas de băut cafea saŭ cafea cu lapte, ceaĭ ș. a. (Ceașca e de porțelan și are toartă, ĭar felegeanu n´are). V.
cană.ceașcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ceáșcă s. f.,
g.-d. art. céștii; pl. céșticeașcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ceașcă f. vas mic de porțelan pentru băut cafea, ceaiu. [Rus. ČAȘKA].
ceașcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CEÁȘCĂ, cești, s. f. 1. Vas mic de porțelan, de faianță etc., cu gura largă, de obicei rotundă (și cu toartă), servind la băut.
2. Cantitate care intră într-o ceașcă (1); conținutul unei cești (1). — Din
rus. ceaška.