cea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CEA interj. Strigăt cu care se mână boii spre dreapta. ♦ (Substantivat) Partea dreaptă; dreapta. [
Var.: (
reg.)
ceála interj.] – Onomatopee.
cea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ceá interj. – Strigăt cu care se mînă boii la dreapta. –
Var. ceala, ța. Lat. ecce hac (Drăganu,
Dacor., III, 692),
cf. it. qua „pe aici”,
fr. ça, sp. acá (Drăganu crede că
var. ceala reprezintă
lat. ecce hac illac). După Philippide,
ZRPh., XXXI, 302; Nandriș,
RF, I (1928), 185-8 și DAR, este
art. cea (
m. cel) și trebuie interpretată ca expresie eliptică, în loc de
cea parte. Pentru Iordan,
BF, IX, 117, este vorba de o creație expresivă. Din
rom. provin
mag. csá(h), csále (Drăganu,
Dacor., III, 692),
rut. ča(la) (Miklosich,
Wander., 16);
pol. chala, sb. ča. Poate trebuie adăugat aici
ceaș (
var. ceas),
interj. (se folosește la mulsul vacilor, pentru a le cere să-și mute piciorul), care ar putea fi de asemenea creație spontană dar care, în realitate, se poate considere ca un
comp. de la
cea cu
și, ca
aciși, așași, atunceși, etc. După Philippide,
ZRPh., XXXI, 302, din
lat. cessa, imperativ de la
cessare; însă acestă explicație se bazează pe
var., mai puțin frecventă decît
ceaș, și nu ține de o circumstanță caracteristică și anume că
ceaș, la fel ca
cea, se poate folosi numai pentru animale bovine. Aceeași
interj. se folosește ca îndemn pentru a urina, uz în care coincide cu
tc. ciș „urină”.
cea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CEA interj. Strigăt cu care se mână boii spre dreapta. ♦ (Substantivat) Partea dreaptă; dreapta. [
Var.: (
reg.)
ceála interj.]
cea (Dicționaru limbii românești, 1939)1) cea pron. f. d.
cel.cea (Dicționaru limbii românești, 1939)2) cea (
ea dift.), strigăt adresat bouluĭ din stînga ca s´apuce la dreapta (Cp. cu ung.
csá csálé, csáli, cselö, pol.
chale. V.
ceală. – Se zice și
ța. V.
hăĭs.cea (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)ceá, interj. – Strigăt cu care se mână animalele de povară la dreapta (vs. hois = la stânga). – Formă onomatopeică; Lat. ecce hac, cf. it. qua „pe aici„. Din rom. provin magh. csá(h), csále, ucr. ča(la), pol. chala, srb. ča (DER).
cea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cea1 adj. pr. v. cel1cea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cea2 art. v. cel2cea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cea3 interj.cea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cea4 pr. v. cel3