ceamur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CEAMÚR s. n. (
Reg.) Material de construcție constituit din lut frământat cu paie tocate (și cu unele substanțe minerale), întrebuințat la tencuirea sau la construirea caselor țărănești, a cuptoarelor etc. – Din
tc. çamur.ceamur (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ceamúr (-ruri), s. n. – Mortar.
Tc. çamur. Înv.
ceamur (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CEAMÚR s. m. (
Reg.) Lut frământat cu paie tocate (și cu unele substanțe minerale), întrebuințat la construirea caselor țărănești, a cuptoarelor etc. –
Tc. çamur „noroi”.
ceamur (Dicționaru limbii românești, 1939)ceamúr n., pl. inuz.
urĭ (turc.
čamur, noroĭ).
Dobr. ș. a. Lut ud amestecat cu paĭe ș. a. din care se fac părețiĭ caselor țărăneștĭ. V.
chirpicĭ, vălătuc.ceamur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ceamúr (
reg.)
s. n.ceamur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ceamur n. tencueală din humă frământată cu paie și uscată la soare. [Turc. ČAMUR, humă].
ceamur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CEAMÚR s. n. (
Reg.) Material de construcție constituit din lut frământat cu paie tocate (și cu unele substanțe minerale), întrebuințat la tencuirea sau la construirea caselor țărănești, a cuptoarelor etc. — Din
tc. çamur.