cealmagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CEALMAGÍU, cealmagii, s. m. (
Înv.) Bărbat care purta cealma;
p. restr. turc. –
Cealma +
suf. -giu.cealmagiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CEALMAGÍU, cealmagii, s. m. (
Înv. și
arh.) Bărbat care purta cealma; (prin restricție) turc. – Din
cealma +
suf. -giu.cealmagiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cealmagíu (
înv.)
s. m.,
art. cealmagíul; pl. cealmagíi, art. cealmagíii (-gi-ii)cealmagiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CEALMAGÍU, cealmagii, s. m. (
Înv.) Bărbat care purta cealma;
p. restr. turc. —
Cealma +
suf. -giu.