cealma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CEALMÁ, cealmale, s. f. (
Înv.) Turban. – Din
tc. çalma.cealma (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cealmá (cealmále), s. f. –
1. Turban. –
2. (Banat) Coc. –
Mr. cialmă, megl. čalmă. Tc. çalma (Șeineanu, II, 120; Lokotsch 388).
cf. sl. čalma „pălărie”.
cealma (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CEALMÁ, cealmale, s. f. (
Înv. și
arh.) Turban. –
Tc. çalma.cealma (Dicționaru limbii românești, 1939)cealmá f. (turc.
čalmá). Turban, fîșie de pînză înfășurată în prejuru [!] capuluĭ, cum obișnuĭesc să poarte orientaliĭ.
cealma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cealmá (
înv.)
s. f.,
art. cealmáua, g.-d. art. cealmálei; pl. cealmále, art. cealmálelecealma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CEALMÁ, cealmale, s. f. (
Înv.) Turban. — Din
tc. çalma.cealmà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cealmà f. turban ordinar:
cadiul se îngălbenia, cealmaua pe ochi punea POP. [Turc. ČALMA].