ceair - explicat in DEX

ceair (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CEAÍR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. Câmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: ciér s. n.] – Din tc. çair.

ceair (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ceaír (ceaíruri), s. n. – Loc împrejmuit. – Var. ceir. Mr. čăir. Tc. çayir (Meyer 442; Lokotsch 383; Ronzevalle 75), cf. alb. tšair.

ceair (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CEAÍR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. câmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: ciér s. n.] – Tc. çayir „câmpie”.

ceair (Dicționaru limbii românești, 1939)
ceaír n., pl. urĭ (turc. čair). Cîmp de pășune îngrădit. Meh. Pomet în dosu caseĭ. – În Mold. nord cier, maĭ vechĭ și ceir.

ceair (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ceaír (înv., reg.) s. n., pl. ceaíruri

ceair (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ceair n. Mold. câmp de pășunat pentru cai: caii sburdă prin ceairuri AL. [Turc. ČAIR].

ceair (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CEAÍR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. câmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: ciér s. n. ] — Din tc. çair.