cavalerism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CAVALERÍSM s. n. Purtare, atitudine de cavaler (
6); vitejie, lealitate, onestitate; amabilitate, bunăvoință. –
Cavaler +
suf. -ism.cavalerism (Dicționar de neologisme, 1986)CAVALERÍSM s.n. Atitudine de cavaler; vitejie; lealitate; amabilitate, bunăvoință. [<
cavaler +
-ism].
cavalerism (Marele dicționar de neologisme, 2000)CAVALERÍSM s. n. purtare, atitudine de cavaler (II, 1); vitejie; lealitate, onestitate. (< cavaler + -ism)
cavalerism (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CAVALERÍSM s. n. Purtare, atitudine de cavaler; vitejie, lealitate, onestitate; amabilitate, bunăvoință. – Din
cavaler +
suf. -ism.cavalerism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cavalerísm s. n.cavalerism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cavalerism n. instituțiune militară, de un caracter religios propriă nobleței din evul mediu. Titlul de cavaler se conferia cu oarecari ceremonii religioase și militare: el impunea obligațiunea de a fi curagios și leal, a se arăta pretutindenea curtenitor către femei și a lua apărarea celor slabi.
cavalerism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CAVALERÍSM s. n. Purtare, atitudine de cavaler (
6); vitejie, lealitate, onestitate; amabilitate, bunăvoință. —
Cavaler +
suf. -ism.